Parazitele versurilor

Prin ochii tulburi ai unui vagabond vedem ilustrată la firul ierbii toata panoplia sufletului omenesc.

Coborând din lumea aeriană a fluturilor, Vagabondul coboară pe pământ printre parazitele versurilor, greieri şi scorpioni, apoi intră în lumea subterană a furnicilor, asemeni unei călătorii iniţiatice.

Este iniţierea omului în moarte, o poveste despre fragilitate şi despre supravieţuire spusă de cinci actori:  George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Alexandra Fasolă.

Muzica: Tibor Cari. Decorul, instalațiile și costumele sunt creatii Adriana Grand. Direcţia de scenǎ este dată de Victor Ioan Frunza.

Autorii nu au intenţionat o dramă, ci un mister, în sensul vechi şi naiv al cuvântului. Şi aşa cum, în miste¬rele medievale, apăreau personificate Lăcomia, Egoismul sau Virtutea, găsim şi aici anumite categorii etice personi¬ficate în insecte, pur şi simplu pentru a le da mai parazitele versurilor plasticitate.

Ce-i drept, Virtutea lipseşte.

Dacă autorii ar fi adus pe scenă, să zicem, o albină, ca personificare a Ascul¬tării, sau un păianjen, ca întruchipare a Modestiei, piesa ar fi părut, probabil, mai puţin pesimistă. Dacă n-au făcut-o, au avut motivele lor.

Oglinda pe care parazitele versurilor pus-o în faţa vieţii era tendenţios strâmbă şi ar fi reuşit să strâmbe gura chiar şi celei mai superbe Virtuţi umane. Şi ia te uită!

Răutăciosul truc a reuşit peste aşteptări.

O groază de oameni au recu¬noscut omul în această grotescă şi şi-au dat seama că şi acolo unde nu cauţi de obicei, se află ceva urât, crud şi de nimic.

Nu ai gasit ce cautai?

Foloseste butonul de cautare.